Primele echipamente medicale destinate secției de terapie intensivă a Spitalului municipal din Lupeni au ajuns, astăzi, la unitatea medicală. Acestea au fost achiziționate de Primăria municipiului Lupeni, în baza unui contract cu finanțare europeană, în contextul pandemiei de coronavirus.
”A venit ceva aparatură pentru ATI, pe fonduri europene. Am reușit să scoatem la licitație 7 loturi și toate au fost încredințate, au fost semnate contractele. Astăzi a venit primul lot de aparatură care constă în diferite echipamente medicale, atât pentru COVID-19, pentru ATI, cât și pentru toate secțiile din spital. Sunt aparate portabile. Săptămâna viitoare mai vin două loturi, iar într-o lună de zile sperăm ca toate echipamentele să fie actualizate. Investiția se ridică la peste 6,5 milioane de lei, fiind finanțată în totalitate din fonduri europene. Ne dorim să facem în așa fel încât să atragem cât mai multe fonduri europene”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Achiziția vine în contextul pandemiei de coronavirus, astfel încât activitatea unității medicale să se desfășoare la un nivel calitativ înalt, în concordanță cu tehnologia de pe piață.
Municipiul Lupeni este beneficiarul unui contract de finanțare pentru proiectul ” Extindere și dotare A.T.I. Spital Municipal Lupeni”. Sursa de finanțare este integrală din fonduri europene nerambursabile asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare.