Niciun angajat nu mai rămâne la termocentrala Mintia. Toți angajații termoncetralei Mintia s-au înscris pe listele de disponibilizări. Termocentrala de pe Mureș devine istorie după 52 de ani de existență. Toți angajații sucursalei au intrat în preaviz. Oamenii vor pleca cu salarii compensatorii de aproape 10.000 de euro.
Centrala a fost pusă în funcțiune, etapizat, începând cu anul 1969. Treptat, a ajuns la o putere instalată de 1.285 MW în 5 grupuri de condensație de 210 MW fiecare și un grup de 235 MW, alimentate cu cazane de abur. Combustibilul principal utilizat este huila din Valea Jiului, transportat pe calea ferată. Pentru aprindere, era folosit gazul natural. De-a lungul ultimilor ani, producția de energie electrică a centralei a tot scăzut, pe fondul problemelor financiare și ce o mai ținea în viață era un act normativ prin care, până în 2020, ea și centrala Paroșeni au primit servicii de sistem plătite de la Transelectrica. În 2019, producția de energie electrică a celor două centrale ajunsese, ca medie, la doar 62.000 MWh lunar.
La finalul lunii mai, termocentrala Mintia a intrat în conservare.