Petroșani: Lucrările de anvelopare la blocurile de locuințe sunt în grafic. Lucrările de creștere a eficienței energetice la Bl. 33 de pe strada Viitorului din municipiul Petroșani, finanțate din fonduri europene, avansează în ritm alert, fiind în graficul asumat prin contract.
Se lucrează și la Bl. B de pe strada Constructorul, care beneficiază, de asemenea, de finanțare europeană, iar lucrările la Bl. 2 de pe str. Păcii au fost deja finalizate.
Pe de altă parte, au fost semnate și contractele de proiectare și execuție pentru lotul care vizează Bl. 120 și Bl. 122 de pe strada 1 Decembrie 1918, Bl. 22 de pe strada Aviatorilor, Bl. 7 de pe stada. Avram Iancu și Bl. 4 de pe strada General Dragalina, precum și contractul care prevede execuția lucrărilor pentru Bl. 1B, de pe strada Șt. O. Iosif..
La ora actuală, Municipiul Petroșani are semnate contracte de finanțare pe fonduri europene pentru 13 blocuri de locuințe, cuprinse în patru proiecte, respectiv unul cu 5 blocuri, două proiecte cu câte trei blocuri și un proiect care cuprinde 2 imobile. Toate lucrările pentru contractele care nu au fost deja atribuite sunt în procedură de licitație, în diverse stadii.