În perioada 01.08 -15.09.2021, polițiștii locali din cadru Biroului Circulație – drumuri publice desfășoară o amplă acțiune pe raza municipiului Petroșani în scopul identificării și ridicării vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori unităților administrativ-teritoriale, conform Legii 421/2002.
Gheorghe Bacriș, șef Birou Circulație – drumuri publice din cadrul Poliției Locale Petroșani, precizează că, în cazul în care proprietarul sau deținătorul legal nu se conformează somației primite, vehiculul va fi ridicat de pe domeniul public, conform prevederilor legale, trecând în proprietatea unității administrativ-teritoriale. Totodată, se va aplica și o sancțiune contravențională, care poate ajunge până la 2.000 lei.
”Până la acest moment au fost fotografiate și identificate 23 de vehicule, din care 8 vehicule fără stăpân și 15 vehicule abandonate, fiind ridicate de pe domeniul public de către proprietari sau deținătorii legali 7 vehicule.
Rugăm cetățenii municipiului Petroșani și pe această cale să înțeleagă rolul acestei acțiuni și să sprijine inițiativa, care este în beneficiul comunității locale, prin eliberarea unor locuri de parcare”, arată Gheorghe Bacriș, șef Birou Circulație – drumuri publice.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Petroșani