Criza medicilor de familie, soluționată temporar. Criza medicilor de familie din Valea Jiului a fost soluționată temporar. În vara acestui an, Adrian David, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, Andreea Ulița-Sînjoan președintele Colegiului Județean al Medicilor Hunedoara și Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani au avut o întâlnire cu toți medici de familie din Valea Jiului pentru a identifica soluții în criza medicilor de familie. Mulți dintre aceștia s-au pensionat, astfel că mii de pacienți rămâneau descoperiți.
”Pacienții au fost preluați de medicii de familie care sunt în activitate. Noi suntem proactivi, iar alături de primării au fost afișate numerele de telefon de la cabinetele medicilor de familie. Zilnic sunt undeva la circa 300-400 de înscrieri la medicii de familie”, a declarat Adrian David, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate.
Există un deficit mare de medici de familie în Valea Jiului.
”Veniturile la medicii de familie sunt mici. Cei care termină facultatea de medicină nu sunt motivați financiar să aleagă această ramură în condițiile în care veniturile lunare ajung undeva la 7000 de lei, iar alte în specializări cîștigurile sunt mult mai mari”, a mai spus sursa citată.