Petroșani: Unitățile de învățământ pregătite să primească elevii în noul an școlar. În cursul acestei zile la Primăria Municipiului Petroșani a avut loc o întâlnire între primarul Tiberiu Iacob Ridzi și directorii înstituțiilor de învățământ de pe raza localității. Au fost puse la punct ultimele detații cu privire la deschiderea noului an școlar. Chiar dacă pentru moment situația epidemiologică generată de pandemia de COVID-19 este sub control autoritățile locale nu vor organiza festivitatea de deschidere a noului an școlar în parcul central.
Mai mult decât atât festivitățile de deschidere se vor organiza în curtea școlilor dar vor avea o durată scurtă de timp.
”Am avut în această dimineață o întâlnire de lucru cu reprezentanții unităților de învățământ școlar și preșcolar din municipiul Petroșani, în cadrul căreia am purtat discuţii legate de începerea noului an şcolar. În urma întâlnirii, pot să vă asigur că unitățile de învățământ sunt pregătite să primească elevii, s-au efectuat lucrările de igienizare, iar anul școlar va debuta în condiții optime. Administrația publică locală a acordat întregul sprijin și suport directorilor de școli, licee și grădinițe de pe raza localității, iar prin intermediul angajaților DADPP am amenajat curțile unităților de învățământ școlar și preșcolar din Petroșani. Prioritatea noastră, a celor din administrația locală, este ca elevii să își desfășoare activitatea educațională într-un mediu propice, care să le asigure o dezvoltare armonioasă. Directorii unităților școlare m-au asigurat că nu sunt probleme deosebite, iar ultimele pregătiri sunt aproape de final. Totodată, s-au purtat discuții referitoare la ceremoniile de deschidere a noului an școlar, conform ultimelor reglementări în domeniu. Anul acesta nu vom putea să organizăm ceremonia oficială în Parcul ”Carol Schreter”, cu toți elevii, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, pe fondul măsurilor de protecție sanitară aplicabile la nivel național, dar fiecare unitate de învățământ își va organiza propria manifestare, în curtea școlii”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Pentru școlile generale, ceremoniile de deschidere a noului an școlar sunt programate după cum urmează:
– Școala ”Avram Stanca” – ora 9.00,
– Școala ”I.G.Duca” – ora 9.30
– Școala ”Carmen Sylva” – ora 10.00
– Școala Gimnazială nr. 7 – ora 10.30
– Școala Gimnazială nr. 2 – ora 11.00