Autoritățile locale de la Lupeni fac ordine în Straja. Străzile din Straja vor fi înscrise în cartea funciară. Autoritățile locale au în vedere organizarea zonei turistice Straja. Mai multe tronsoane de drum vor fi înscrise în cartea funciară. Pentru acest lucru, edilii din Lupeni au contractat servicii de cadastru privind întocmirea documentațiilor topo-cadastrale pentru prima înscriere teren aferent unui număr de 25 tronsoane de drum din Stațiunea Turistică Straja.
25.000 de lei este suma alocată pentru realizarea serviciilor.
Documentația cadastrală este un ansamblu de înscrisuri tehnice și juridice prin care se constată situația reală din teren. Documentațiile cadastrale se întocmesc în mod exclusiv de persoane fizice sau juridice autorizate de către ANCPI să execute astfel de lucrări.