Mese pentru preșcolarii din 150 de unități de învățământ. Astăzi, în Parlament, am adoptat Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.91/2021 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.
Acest proiect este unul de mare importanță pentru viitorul învățământului românesc, iar continuarea sa are la bază necesitatea unei evaluări sporite de impact. Trebuie identificate toate elementele care nu funcționează la nivel optim, astfel încât atunci când se va implementa la nivel național, să fie eficient de la bun început, iar copiii să beneficieze de o alimentație cu o bogată valoare nutriținală chiar în unitățile de învățământ.
Un aspect important al programului pilot este abordarea sănătoasă. Se vor distribui numai produse alimentare obţinute în unităţi autorizate/înregistrate sanitar de la nivel local, având astfel un impact asupra întregii comunități.
Partidul Social Democrat a propus în programul de guvernare accelerarea extinderii acestui program, ce vine în sprijinul copiilor și combate abandonul școlar. Foarte important pentru implementarea acestui program este ca școlile să se mențină deschise. Sănătatea și educația trebuie să fie priorități. Copilul sănătos și bine educat de astăzi devine adultul responsabil de mâine, care este capabil să dezvolte societatea și să constribuie în cadrul comunității sale.
Copiii și tinerii din România au nevoie de sprijinul nostru, iar Partidul Social Democrat va continua să promoveze acele politici publice pentru dezvoltarea lor echilibrată, într-un cadru familiar armonios. Ne-am asumat acest lucru în momentul în care am insistat pentru înființarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara
Președintele Comisiei pentru învățământ