”Schi în România”, imposibil de realizat din cauza unor compensații uriașe ca valoare. Al treilea telescaun din Parâng, frânat de Romsilva. Autoritățile locale de la Petroșani nu pot face demersurile pentru realizarea celui de-al treilea telescaun din Parâng din cauza celor de la Romsilva. După un proces în instanță care a durat ani de zile pentru scoaterea din fondul forestier a 40 de hectare de teren, Primăria Petroșani nu reușește să se înțeleagă cu cei de la Romsilva.
”Problema proiectului pentru dezvoltarea domeniului schiabil Parâng este blocată de Romsilva. Doamna Vetuța Stănescu are o inițiativă legislativă pentru a elimina un aliniat de la un articol astfel încât să nu mai fin nevoiți să dăm plăți în compensare celor de la Romsilva pentru pădurile pe care le scoatem din circuitul forestier pentru traseul telescaunelor. Problemele sunt la Romsilva pentru că instituția are un cod silvic care spune că scoaterea din domeniul silvic se face cu plată în compensare. Dacă ar fi să plătim acea sumă de bani, ne-ar costa peste 800 de miliarde de lei vechi. E o sumă imensă pe care nu ne-o putem permite. Există un singur aliniat în legea Schi în România, iar dacă este eliminat acel aliniat, atunci Romsilva poate să ne dea în mod gratuity aceste terenuri către autoritățile locale pentru scopul de a face pârtii de schi și instalații de transport pe cablu. Eu am primit asigurări că în această sesiune parlamentară va trece această modificare și atunci vom putea în linie dreaptă. Asta înseamnă că vom putea să ne apucăm de construcția telescaunului TS4, cel care va face legătura între bazinul și stația de pompe de pe Maleia și Vârful Badea, care va deservi pârtia Slima, pârtia B și pârtia A și încă trei pârtii care ar trebui să vină prin pădurea de care vorbim noi. În același timp, pentru că vorbim de pregătirea proiectelor europene, am prevăzut bani pentru realizarea studiilor de fezabilitate. Prima investiție este să înlocuim telescaunul vechi cu o instalație de tip telegondolă, o altă investiție este o instalație de sanie pe șină care să plece de la întoarcerea TS3, până la stația intermediară, și, de asemea avem la intenție să facem o licitație pentru un telescaun care să plece din zona unde are școala sportivă cabana până sus pe munte. Toate acestea vin în completare cu noile investiții”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, la MONDO TV.
Mai mulți parlamentari, între care și Vetuța Stănescu, au o propunere legislativă privind modificarea şi completarea art.4 din Legea nr.526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului “Schi în România”, tocmai pentru a veni în sprijinul autorităților locale care implementează astfel de proiecte și care se lovesc de problema scoaterii din fondul forestier a unor suprafețe de teren.
”Prezenta inițiativă legislativă propune eliminarea ultimului obstacol aflat în calea coninuării și finalizării obiectivelor de investiții necesare realizării domeniului schiabil de către unitățile administrativ-teritoriale, și anume compensarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier național. Exceptarea de la prevederile legale se impune, dat fiind faptul că suntem în prezența unui program național care presupune trecerea unor terenuri cu suprafață foarte mare în domeniul public al autorităților administrației publice locale, iar compensarea, în aceste condiții, este imposibilă. Așa cum reglementează în prezent scoaterea definitivă din fondul forestier național, Programul este imposibil de realizat”, arată inițiatorii propunerii legislative.
Programul Național de dezvoltare a turismului ”Schi în România” se află pe teritoriul a 22 de județe.
Spre stațiunea montană Parâng duc două telescaune, unul cu o vechime de circa 50 de ani și unul inaugurat în anul 2014. Pentru realizarea telescaunul, municipalitatea din Petroșani a contractat un împrumut.
Noul telescaun, TS4, ar urma să aibă punctul de plecare deasupra de telescaunul vechi și va ajunge până în Slima.