Petroșani: Serviciul de permise și înmatriculări auto a fost deschis oficial. În cursul acestei zile la Petroșani a fost inaugurat oficial serviciul de premise și înmatriculări. După o perioadă de timp în care cetățenii din Valea Jiului au fost nevoiți să meargă până la Deva pentru a-și rezolva aceste documente, în acest moment serviciul a fost deschis oficial și la Petroșani.
”A venit momentul în care printr-un efort colectiv al tuturor autorităților. Lucrul cel mai important ce trebuie scos în evidență este acela că am făcut un pas pentru oameni. Suntem în era vitezei și mai este normal să trebuiască oamenii să meargă până la Deva pentru o problemă care se poate rezolva de acum și la Petroșani. Este vorba de 130.000 de persoane din Valea Jiului și din zona Bănița și Baru care vor fi beneficiarii acestor servicii oferite de Ministerul Afacerilor Interne. Noi am încercat să facem în așa fel încât oamenii să vadă că toate einstituțiile abilitate sunt aproape de ei. Vom încerca și pe viitor și cu alte instituții ale statului să mai găsim soluții și pentru alte problem ale cetățenilor”, a declarat Petru Călin Marian prefectul județului Hunedoara.
”A fost o perioadă de doi ani foarte dificilă pentru toată lumea dar încercăm să venim cât mai des în întâmpinarea dorințelor și nevoilor cetățenilor. Cunoaștem faptul că acest birou a fost mult așteptat și dorit. Sunt încă multe lucruri de făcut, și urmează să mai facem. Am discutat cu domnul primar despre posibilitatea de a aduce la Petroșani și examinarea pentru examenul auto. Nu vorbim doar de deplasările care se fac către municipiul Deva, ci vorbim despre faptul că nu se va mai aglomera nici serviciul de acolo”, a declarat Claudia Benchescu subsecretar de stat în MAI.
Mai mult decțt atât primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, spune că pe lângă acest birou care a fost inaugurat azi ar mai fi nevoie de un birou permanent de pașapoarte, un birou vamal și Registrul Auto Român.
”Poate părea un eveniment mic, dar ca și importanță este un eveniment foarte mare. Scutim o deplasare de o sută și ceva de kilometri pentru oamenii care trăiesc în Valea Jiului de a mai face acest drum, care înseamnă timp și bani pierduți. chiar dacă sunt lucruri birocratice și legislative care merg foarte greu, iată că astăzi am reușit să deschidem la Petroșani acest birou permanent. Ne dorim ca și serviciul de pașapoarte să fie adus din nou în Valea Jiului. Pe lângă acesta ne dorim și Registrul Auto Român dar și serviciul vamal”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Programul de funcționare al sereviciului este de luni până vineri de la ora 8.30 până la ora 15.00 iar joi până la ora 17.00.