Minele închise rămân închise. Uniunea Europeană a decis să permită redeschiderea minelor de cărbune și producția energetică cu acesta, pentru a se adapta la amplificarea crizei energetice din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, a anunțat vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans (foto). Oficialul este principalul responsabil al politicii Green Deal.
La nivelul României nu s-a luat o decizie în acest sens.
”La acest moment, la nivelul conducerii Ministerului Energiei nu s-a adoptat o decizie referitoare la redeschiderea capcaităților de producție de energie electrică pe bază de cărbune, închise sau în stare de conservare”, arată Ministerul Energiei.
Mai mult de o treime din gazele naturale necesare UE vine din Rusia. Acum însă, pe măsură ce Rusia folosește gazele naturale ca pe o armă politică, UE permite revenirea la cărbune.
Nu mai puțin de 69 de perimetre miniere au fost închise în Valea Jiului până în anul 2007, potrivit unui document al Ministerului Energiei.
De atunci, au mai fost închise minele Petrila, Paroșeni și Uricani în conformitate cu prevederile Deciziei 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive.
Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului s-a ocupat de aceste lucrări, iar activitatea de exploatare subterană la cele trei mine a încetat definitiv în octombrie 2015 la sucursala mina Petrila și în decembrie 2017 la sucursalele miniere Paroșeni și Uricani.
În ceea ce privește activitatea de închidere și ecologizare a celor trei exploatări miniere de huilă SNIM a finalizat lucrările la Petrila în anul 2018, iar la Paroșeni și Uricani în anul 2021.
Privitor la exploatările miniere Lupeni și Lonea, și acestea se află în program de închidere în conformitate cu prevederile Deciziei 2010/787/UE privind ajutorul de stat pentru facili¬tarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, unde se desfășoară lucrări de punere în siguranță a zăcământului, în vederea realizării lucrărilor de închidere și ecologizare a perimetrelor miniere, conform Ministerului Energiei.
Minele Livezeni şi Vulcan nu sunt incluse oficial în programul de închidere a exploatărilor miniere, însă activitatea lor va fi oprită până în 2030, conform angajamentelor luate de România, cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.