Petroșani: Strada Aurel Vlaicu are asfalt nou. Mai multe lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere au fost finalizate la Petroșani. Ultima dintre acestea a fost pe strada Aurel Vlaicu din cartierul Colonie, această lucrare încheind pachetul care a vizat proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a străzilor Sarmizegetusa, Jiului, Pompierilor, Miorița și Aurel Vlaicu.
”Lucrări de reabilitare finalizate pe strada Aurel Vlaicu din cartierul Colonie. Odată cu această arteră de circulație, închidem pachetul care a vizat proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a străzilor Sarmizegetusa, Jiului, Pompierilor, Miorița și Aurel Vlaicu. Fondurile pentru această investiție au fost asigurate de la bugetul local al municipiului Petroșani”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Pentru toate aceste lucrări care vizează sporirea confortului cetățenilor, fondurile au fost asigurate din bugetul local al Primăriei Municipiului Petroșani.