SCRISOARE DESCHISĂ
adresată Prim – Ministrului României, dl. Nicolae Ionel Ciucă
Ministrului Energiei, dl. Virgil Popescu
În această perioadă în care privim cu îngrijorare la situația energetică din Europa, în contextul facturilor tot mai mari la energie electrică și termică, România are șansa unică de a-și asigura necesarul energetic, de a beneficia de energie electrică și termică ieftină, produsă aici, pe piața autohtonă!
Este nevoie doar de investiții în capacitățile extractive pe bază de cărbune din Valea Jiului și nu vorbim despre costuri imense pe care Guvernul să nu poată să le acopere, iar România nu încalcă Directiva Europeană de Mediu privind reducerea emisiilor poluante.
Pornind de la exemplul Germaniei, care a anunțat că se orientează din nou spre termocentrale, chiar dacă acest lucru presupune import de cărbune, România poate să investească fără probleme în Exploatările Miniere Livezeni și Vulcan, care NU se află incluse pe program de închidere, iar cărbunele extras din cele două capacități de producție poate fi ars la Termocentrala Paroșeni, care a fost retehnologizată complet și îndeplinește TOATE condițiile de mediu impuse de legislația românească și cea europeană.
Domnule Prim – Ministru Nicolae Ciucă, Domnule Ministru Virgil Popescu
Grupul energetic de la Paroşeni are nevoie, potrivit statisticilor oficiale, în medie, de circa 2.000 de tone de huilă pe zi.
Din producţia livrată în prezent de sucursalele miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara este imposibil de asigurat necesarul, astfel că, la această oră, Termocentrala Paroșeni funcționează doar 2- 3 zile pe săptămână, în lipsa huilei necesare.
Dar, acest lucru se poate schimba și este în beneficiul întregii Românii. Asistăm cu toții la cea mai călduroasă și secetoasă vară din ultimii zeci de ani. Vedem că energia hidro nu reprezintă o garanție, cum nici energia eoliană nu poate să asigure necesarul. Prețul gazului este tot mai mare, iar livrările se află sub semnul incertitudinii.
Este absolut necesar să ne orientăm din nou, în aceste vremuri, spre cărbunele pe care îl avem în subteran, iar aici este rolul dvs. de a sprijini producția de energie autohtonă, atât electrică, cât și termică, luând în calcul și modelul german, ca o măsură de urgenţă, care să nu afecteze obiectivele de mediu asumate.
Mina Livezeni folosește la această oră în procesul de producție un complex mecanizat învechit, din 1986, cu care se asigură o cantitate de 250 de tone d ecărbune energetic/ zi. În repetate rânduri, reprezentanții acestei capacități energetice au solicitat aducerea încă unui complex mecanizat. Costurile unui complex mecanizat nou, complet echipat nu depășesc 12 – 15 milioane de euro, iar asta ar duce la o producție de 1000 de tone pe zi. Avem stratul 13, există și stratul 5 care poate fi exploatat cu rezultate remarcabile, iar pregătirea abatajelor ar dura între 6 și 8 luni. Cu această investiție, care stă în puterea dvs., timp de cel puțin 10 ani la Livezeni nu ar mai fi probleme în ceea ce privește producția.
De asemenea, angajații de la Mina Vulcan, dacă au asigurate materialele necesare – plasă, stâlpi hidraulici, grinzi, lemn de mină – ar putea da undeva la 800 – 1000 de tone pe zi, asigurând astfel, împreună cu EM Livezeni, necesarul de cărbune pentru Termocentrala Paroșeni, așa încât aceasta să funcționeze zilnic.
În acest fel, România ar putea beneficia, fără probleme, pe termen lung, de energie ieftină și eficientă, așa cum s-a demonstrat în anii trecuți, când minele din Valea Jiului au fost în repetate rânduri supapa de slavare!
Consider, în acest context, că este necesar să luăm în calcul și faptul că, pe piața mondială huila se scumpește accentuat. Astfel, dacă la începutul anului 2021 prețurile erau de 64 de dolari/ tonă, anul acesta prețurile pe piața mondială au sărit la 400 de dolari pe tonă.
Vă mulţumesc!
Cu consideraţie,
Tiberiu IACOB-RIDZI
Primarul municipiului Petroşani