Creșă modernă la Petroșani. În cursul acestei zile la București, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a semnat contractul de finanțare pentru viitoarea creșă care va fi construită în localitate. Aceasta va fi prima creșă nouă construită în Valea Jiului.
”Am semnat astăzi la Bucuresti, contractul de finanțare pentru creșa modernă și eficientă din punct de vedere energetic ce va fi construită în municipiul Petroșani. Obiectivul este inclus în Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar contractul de finanțare a fost semnat de toate părțile implicate în acest proiect investițional, respectiv MDLPA, Compania Națională de Investiții și UAT Petroșani, în calitate de benficiar. Creșa va avea 40 de locuri pentru antepreșcolari și va beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative, precum și un spațiu de joacă amplu, în aer liber. De asemenea, clădirea va avea panouri solare, pentru a asigura un aport de energie. Aceasta este prima creșă nouă care se construiește în Valea Jiului prin programul care vizează construirea, echiparea și operaționalizarea de creșe la nivel național, derulat prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Viitoarea creșă va fi realizată la standard europene și va avea 40 de locuri pentru antepreșcolari, săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative, precum și un spațiu de joacă amplu, în aer liber.