Petroșani: Premiată pentru 100 de ani de viață. În cursul acestei zile administrația locală de la Petroșani a premiat-o pe Terezia Barna la împlinirea vârstei de 100 de ani. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a ținut să o felicite personal, să-i transmită toate toate gândurile bune și să îi mulțumească pentru tot ceea ce a făcut pentru comunitate.
”Cu multă emoție am premiat-o astăzi pe doamna Terezia Barna, în semn de respect și recunoștință pentru tot ceea ce a făcut pentru comunitatea noastră, la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani. M-am bucurat să o găsesc zâmbitoare, cu un tonus bun, înconjurată de cei dragi. Mă onorează întâlnirea cu astfel de oameni, care reprezintă un model pentru noi toți, și m-am bucurat deopotrivă să fiu mesagerul administrației publice locale în numele căreia am oferit acest premiu de suflet. La mulți ani cu sănătate, doamnă Terezia Barna!”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.