Cum se combate marginalizarea socială. Consiliul Local al municipiului Petroșani a aprobat proiectul de hotărâre privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările şi completările ulterioare şi a Normelor metodologice aprobate în acest sens, consiliile locale au obligatia de a întocmi şi aproba anual programe privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.
Prin marginalizare socială, în sensul Legii 116/2002 se înţelege „poziția periferică, de izolare a indivizilor şi grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaţionale şi comunicaționale ale colectivităţii; ea se manifestă prin absenţa unui minimum de condiții sociale de viaţă”.
Se încadrează în prevederile Legii nr. 116/2002 persoana care beneficiază de venit minim garantat sau face parte dintr-o familie beneficiară de venit minim garantat, în condiţiile Legii 416/2001, şi se află în cel puţin două dintre următoarele situaţii: nu are loc de muncă, nu are locuinţă în proprietate sau în folosinţă; locuieşte în condiții improprii; are unul sau mai mulţi copiii în întreținere; este persoană vârstnică, fără susţinători legali; este încadrată în categoria persoanelor cu handicap sau invaliditate; are în întreţinere o persoană încadrată în categoria persoanelor cu handicap grav, accentuat invaliditate gradul I sau II; ori a efectuat o pedeapsă privativă de libertate.
Pentru asigurarea aplicării politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum şi altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială, autoritățile administraţiei publice locale au atribuţii privind administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale.
Pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială, este necesar să se asigure: accesul persoanelor vulnerabile la unele drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul la locuință, la asistenţă socială și medicală, la edcaţie şi la loc de muncă; măsuri de sprijin conform nevoilor particulare ale persoanelor, familiilor şi grupurilor defavorizate.
Principalele obiective sociale vizate la nivel local sunt protecţia socială a familiei, în special a categoriilor vulnerabile şi defavorizate, ameliorarea condițiilor de viaţă şi de locuire, protecţia socială a copilului şi a familiei, asistența socială a persoanelor cu dizabilități.