Muzeul Mineritului din Petroșani este singurul edificiu de cultură minieră tehnică a cărbunelui. Acesta a intrat în circuitul cultural din țară și străinătate, fiind gazda nenumăratelor expoziții de numismatică, tehnică minieră și nu numai.
Muzeul Mineritului a fost înființat în baza Deciziei Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara din 4 august 1961. Inițial, incinta muzeului s-a aflat într-o casă situată pe raza Parcului Central, astfel fiind aduse modificări precum scoaterea și înlocuirea ușilor, cât și dezmembrarea anumitor camere. Datorită faptului că spațiul expozițional era foarte mic, s-a luat hotărârea ca locația muzeului să fie mutată în sediul actual, în anul 1966.
”Unic în România prin specificul său, Muzeul Mineritului funcționează încă din anul 1967. Este complet transformat, fiind cuprins într-un amplu program de reabilitare și amenajare muzeistică, derulat de Primăria Petroșani cu fonduri europene.
Programul investițional a presupus atât repararea și consolidarea clădirii – monument istoric, care a fost dotată și cu un lift ce asigură accesul de la demisol până la mansardă, precum și punerea în valoare a exponatelor care prezintă istoria mineritului de cărbune și a dezvoltării tehnicii miniere de exploatare. De asemenea, la mansarda clădirii au fost alocate spații separate pentru Muzeul Muntelui și o expoziție etnografică”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Muzeul Mineritului de la Petroșani a fost reabilitat în baza unei finanțări din fonduri europene. Un million de euro a fost valoarea proiectului.
Proiectul de reabilitare a clădirii muzeului şi amenajare muzeistică a fost finanţat cu fonduri europene, prin Axa prioritară 5 (Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural) a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA).