Natalia Intotero: ”Valea Jiului trebuie să se dezvolte cu fonduri europene”. Petrila a fost gazda unei dezbateri pe tema dezvoltări Văii Jiului. La această dezbatere au luat parte reprezentanți ai Guvernului, parlamentari, primari și alte oficialități. S-a pus accent pe fondurile europene care pot dezvolta zona.
Prezentă la această întâlnire, Natalia Intotero deputat PSD, a ținut să amintească celor prezenți importanța banilor europeni care pot schimba în bine Valea Jiului.
”Investițiile din bani europeni, în dezvoltare, tehnologie, turism și educație, trebuie să se înmulțească în Valea Jiului, pentru a asigura o tranziție justă și verde a orașelor din această zonă. Acest subiect a fost dezbătut la Petrila, unde, alături de distinși invitați și reprezentanți ai guvernului, am dezbătut asupra modalităților de obținere a fondurilor europene și implementarea lor prin proiecte în regiune. În cadrul intervenției mele, am amintit performanța Universității din Petroșani, care este singura universitate din Sud-Estul Europei care a fost selectată de instituțiile Uniunii Europene pentru a pregăti specialiști pentru bateriile autovehiculelor electrice. Aceasta reușită duce la dezvoltare economică și la șansa de a implementa și învățământul tehnologic în sistem dual, toate contribuind la dezvoltare, creare de locuri de muncă și la repopularea Văii Jiului”, arată Natalia Intotero deputat PSD.