Asfalt pentru cele 30 de locuri de parcare de pe strada Independenței. Pentru că vremea a permis, în cursul zilei de azi a început turnarea stratului de asfalt la noua parcace de pe strada Independenței din municipiul Petroșani. Această parcare este una modernă și v-a duce la eliberarea carosabilului din zonă.
”Au început lucrările de asfaltare a parcării de pe strada Independenței, la Bl. 22, unde sunt amenajate peste 30 de noi locuri de parcare. Proiectul este executat cu fonduri de la bugetul local. În același timp se lucrează în ritm susținut și la proiectul care vizează construirea altor câteva zeci de noi locuri de parcare în proximitatea Primăriei Municipiului Petroșani, în zona Trezoreriei, dar și lângă Casa de Cultură ”Ion Dulămiță””, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Mai mult decât atât lucrările sunt avansate și la celelalte două parcări din zona Primăriei.