Turismul de vară ia amploare în Straja. Chiar dacă sezonul de iarnă din Straja a fost unul foarte bun, ca în fiecare an, se caută soluții pentru ca și în timpul verii să existe un număr cât mai mare de turiști care să viziteze stațiunea Straja și implicit muncipiul Lupeni.
În acest sens primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, este de părere că turismul de vară se poate dezvolta în Straja cu ajutorul fondurilor europene și prin sprijinul oamenilor de bine.
”Se fac eforturi ca sezonul de vară să fie unul bun în Straja. În acest sens există câteva echipe de băieți acre sunt foarte bine organizați care promovează foarte bine turismul de vară și care au făcut niște trasee speciale. Aceștia au făcut în așa fel încât să existe mai multe zile legate în care turiștii care vin, să aibă ce face în Valea Jiului. Sperăm ca încet să putem vorbi despre un turism de vară mult mai intens și mai bine organizat. Acest lucru ne dorim să îl facem și prin fonduri europene care urmează a fi lansate și prin implicarea oamenilor care doresc să facă acest lucru” , a declarat Lucian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.
Stațiunea montană Straja atrage în fiecare sezon zeci de mii de turiști care sunt dornici de relaxare și distracție. Acest lucru este benefic economiei municipiului Lupeni.