Lupeni: Primul bloc-hotel din Valea Jiului. În municipiul Lupeni funcționează primul bloc-hotel din Valea Jiului. Este o investiție 100% privată, dar care are efect și asupra bugetului municipiului Lupeni.
”Avem primul bloc hotel din Valea Jiului. Un investitor din Timișoara a investit peste 1,5 milioane de euro, până în acest moment, și va mai investi până va reuși să finalizeze proiectul așa cum vrea. Nu își dorește un profit imediat și știe că o afacere nu înseamnă că își recuperează banii într-un an de zile. Și acum, pe timp de vară a fost încântat. Zice că e bine din punct de vedere al turismului. Este un plus pentru zonă”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, la MONDO TV.
Potrivit investitorilor și a reprezentanților administrației locale, în zonă ar mai fi necesare și hoteluri de 4 stele, pentru a satisface și cele mai exigente gusturi ale turiștilor.