Propunere legislativă pentru introducerea Certificatului DOR. O propunere legislativă care vine în sprijinul consumatorilor și al producătorilor români pentru a garanta faptul că produsul alimentar achiziționat este realizat pe teritoriul României și fabricat din materii prime de origine românească, a fost inițiată.
Printre cei care au pus umărul la această inițiativă legislativă se află și senatorul PNL Lucica Dina Muntean care, alături de colegii de partid, dorește introducerea unui certificat DOR, De origine România, prin care este atestată originea românească a materiilor prime.
”România are un patrimoniu gastronomic național care, din cauza lipsei unei strategii clare de brand de ţară, dar şi a unei strategii coerente în domeniul agroalimentar, nu este valorificat la adevăratul potențial și nu susține corespunzător valoarea adăugată autentică, creată de producatorii români. Conform analizei Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudenţială instituit la nivelul BNR, ,,Deficitul comercial cu produse alimentare era de 4,3 mld euro la sfärşitul anului 2019, dublându-se in ultimii cinci ani. Acest deficit era partial diminuat de excedentul comertului extern cu cereale care se cifra la 2,2 mld euro în decembrie 2019. Din analiza datelor Institutului National de Statistică, aceeaşi situaţie se menţine şi la nivelul anului 2021, continuând “modelul” şi în primele 10 luni ale anului 2022. Astfel, putem spune ca balanța comercială cu produse agroalimentare a devenit o vulnerabilitate, cu posibil potențial sistemic, din cel puţin două motive. Unul il reprezintă existenţa unei relații strânse între deteriorarea deficitului de cont curent şi declanşarea unei crize financiare sau de balanţă de plăți, iar al doilea este necesitatea asigurării securităţii alimentare, aceasta fiind de altfel şi una din lecțiile crizei generate de pandemia COVID-19. Îngrijorător este și faptul că autonomia alimentară națională, pe lângă sectorul de carne de porc, s-a pierdut şi în alte sectoare strategice naționale, cum sunt panificația și produsele lactate, odată cu închiderea de către proprietarii externi ai unor facilități de productie naționale, lăsând fermierii fără posibilitatea de a-şi valorifica produsele obținute în ferme şi generând probleme sociale prin disponibilizările aferente. Majoritatea investițiilor închise au fost finanţate prin programele europene, la fel ca și fermele care nu au mai reușit să își găsească cumpărători pentru produsele lor. Marii comercianți internaționali de cereale şi-au continuat activitatea profitabilă de export, activitățile speculative generând creşterea preţurilor pe piaţă, dar fără corespondență în majorarea veniturilor fermierilor. Drept consecinţă, modelul european de acordare a subvențiilor către fermieri prin compensarea pierderilor de venit generate de diverse constrângeri europene este „,sabotat” în sensul că suportul financiar destinat obţinerii de produse finite la prețuri competitive a fost ,,exportat” prin comertul extern cu materii prime. În acest fel se creează în continuare premisa închiderii facilităților de producție naționale și de pierdere a securităţii alimentare locale, regionale şi naţionale…Introducerea unui certificat DOR prin care este atestată originea românească a materiilor prime reprezintă un element de mandrie națională, dar şi un instrument transparent care poate ajuta consumatorul în procesul de achizitie. Pentru obtinerea certificatului de calitate DOR producătorii şi procesatorii trebuie să îndeplinească un set de condiții stricte prevăzut la art. 6 din lege cuprinzând originea produselor, atestarea ca producător, autorizație sanitar-veterinară, caracteristicile produselor, declarații pe proprie răspundere privind provenienţa şi arealul produselor agroalimentare. Propunerea legislativă instituie un set de sancțiuni pentru nerespectarea condiţiilor de certificare a calităţii, precum şi situațiile în care operatorii economici pierd dreptul de a utiliza logo-ul schemei de certificare voluntară a calității. Având în vedere importanţa deosebită a legii pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar din România, este necesar ca în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Guvernul României, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, să aprobe cadrul legislativ secundar de aplicare a schemei de certificare voluntară a calității. Dată fiind noutatea logo-ului DOR și a garanţiilor de certificare a calității produselor românești, într-o piață unică europeană de peste 400 milioane de consumatori, în vederea sprijinirii competitivității operatorilor economici certificaţi DOR propunem ca, începând cu 1 ianuarie 2024, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să asigure credite bugetare pentru promovarea produselor românești certificate DOR”, arată propunerea legislativă privind instituirea Schemei de Certificare Voluntară „De Origine România – DOR”.
FOTO: FACEBOOK LUCICA DINA MUNTEAN