Eusebiu Durbacă a preluat ștafeta de la Cristian Roșu la CEVJ. În cursul acestei zile la sediul Complexului Energetic Valea Jiului a fost organizată o conferință de presă la care au luat parte noul director general al complexului, Eusebiu Durbacă, și Cristian Roșu, membru în Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului.
Cristian Roșu a ținut să facă o retrospectivă a celor patru ani pe care i-a petrecut ca administrator special și director al noului complex.
Acesta declară că au fost ani grei în care s-a muncit foarte mult pentru ca oamenii să nu simtă toate lipsurile existente.
”În ultimul timp au apărut câteva schimbări la Complexul Energetic Valea Jiului. Mandatul meu de director general al Complexului Energetic Valea Jiului s-a încheiat. În acest sens am avut o disctuție cu ministrul Energie, Sebastian Burduja, prin care mi-am exprimat dorința de a nu mai continua din această funcție. Pentru mine au fost patru ani lungi la Complexul Energetic Hunedoara, în primă fază ca administrator special al complexului pentru că societatea a intrat în insolvență din cauza datoriilor foarte mari. Acea perioadă a insolvenței a fost una foarte grea pentru că mai tot timpul ne-am aflat pe marginea prăpastiei. Am avut perioade foarte grele când înainte de pandemie vindeam un MW cu 30 de lei și trebuia să asigurăm și salariile tuturor angajațiilor. Am mai avut și perioada cu greva angajațiilor pentru asigurarea salariilor când a fost nevoie de multe drumuri la București și a bate la multe uși pentru deblocarea situației. Nu am beneficiat de niciun fel de ajutor și a trebuit să ne descurcăm doar cu ceea ce am produs. Mai mult decât atât a mai trebuit să achităm și acel ajutor de stat ilegal, în valoare de 63 de milioane de euro. Ne aflăm în faza în care Complexul Energetic Valea Jiului funcționează și a așteptat un ajutor de stat care a și venit, dar acest lucru a venit după un drum lung și o muncă asiduă din partea tuturor. Astăzi alături de directorul Eusebiu Durbacă am semnat un contract cadru cu o firmă din Australia care și-a exprimat intenția de a produce energie electrică pe puțurile miniere. Mai avem o companie suedeză care și-a exprimat dorința de a face același lucru dar printr-o altă metodă. Mai mult decât atât cei de la Hidroelectrica doresc să facă o investiție pe terenul de la termocentrala Paroșeni unde doresc să monteze panouri fotovoltaice. Mai avem discuții și cu două alte firme care de asemenea vor să producă energie electrică”, a declarat Cristian Roșu membru în Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului.
Eusebiu Durbacă, noul director al Complexului Energetic Vela Jiului, spiune că va face tot ceea ce îi va sta în putință pentru ca activitatea minieră să se defășoare în cele mai bune condiții.
”Ca director de subunitate minieră este mult mai ușor să ști ceea ce ai de făcut. Acum ca director general voi încerca să fac tot ceea ce pot ca acest complex să funcționeze în cele mai bune condiții. În acest moment am beneficit de un ajutor de stat, însă acum lucrăm la documentația necesară pentru a o putea înainta către Consiliul de Administrație și către Ministerul Energiei pentru un nou ajutor de stat. în planul meu de management este cuprinsă și o analiză a personalului și a capacității de producție și vom vedea cum putem face ca această capacitate de producție să poată crește”, a declarat Eusebiu Durbacă directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului.