Biroul Permanent Județean al PSD Hunedoara întrunit în această după-amiază la Deva, în urma unei analize a organizațiilor locale a decis, ca senatorul Cristian Resmeriță să preia interimar conducerea Organizației PSD Petroșani.
Acesta va avea rolul de a coagula toate forțele social-democrate din Petroșani, în vederea obținerii unor rezultate cât mai bune la alegerile care vor avea loc în 2024.
”Doresc să le mulțumesc colegilor din Biroul Permanent Județean, pentru încrederea pe care mi-o acordă!
În primul rând doresc să îi mulțumesc domnului Rus Ioan pentru întreaga activitate și pentru efortul depus, restul structurii de conducere a Organizației PSD Petroșani, președintele executiv, vicepreședinții rămân aceeași.
Este o mare responsabilitate pentru mine și asigur membrii PSD Petroșani de disponibilitatea mea totală de a munci alături de ei. Rolul meu va fi acela de a aduce oamenii la un loc, nu de a-i îndepărta unul de celălalt.
În perioada imediat următoare voi lua contact cu membrii PSD Petroșani, pentru a pune la cale un plan de bătaie”, a delarat Cristian Resmeriță, senator PSD și președinte interimar al PSD Petroșani.