Grădinița PP Nr. 2 din Petroșani, prima grădiniță verde din localitate. Compania Dedeman a sponsorizat un proiect care va reduce considerabil costurile cu încălzirea unității de învățământ.
”Este cea mai mare gradiniță din municipiul Petroșani. Cei de la Dedeman ne-au donat panouri solare și prin această operațiune 85% din consumul de energie electrică este pe bază fotovoltatică. Grădinița va plăti facturi mai mici cu 85%. Este prima grădiniță verde din municipiul Petroșani. Acum câțiva ani a fost izolată termic, iar astăzi, datorită celor de la Dedeman și Simtel reușim să o transformăm într-o grădiniță verde, autonomă din punctual de veder al consumului de energie electrică. Este un prim exemplu în municipiul nostru. Suntem deschizători de drumuri”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Ana Nedea, directorul companiei Simtel, a explicat în ce constă, de fapt, investiția.
”Noi suntem bucuroși că suntem aici. Împreună cu partenerii noștri de la Dedeman am dezvoltat prima grădiniță verde din Petroșani. Este un prim proiect, dintr-o serie de alte proiecte pe care dorim să le dezvoltăm în anii următori. Dorim să identificăm zone și locații cu nevoie sporită de viziune din punct de vedere al mediului de business pentru a crește eficientizarea zonelor. Proiectul de astăzi are o capacitate de 20 KW, se întinde pe o suprafață aproximativă de 94 de mp și va produce aproximativ 16.000 de KW oră pe an, ceea ce înseamnă că va acoperi în proporție de 85% necesarul de energie al grădiniței verzi. Asta înseamnă că grădinița își va acoperi o mare parte din necesarul de energie electrică și va contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu circa 12 tone pe an”, a spus Ana Nedea, directorul companiei Simtel.
Cătălin Ivan, directorul de marketing al companiei Dedeman, a explicat necesitatea acestei investiții.
”În Petroșani deschidem, vineri, al treilea magazin din județul Hunedoara. Acum o lună și jumătate am decis să instalăm, cu Simtel, panouri fotovoltaice la una din grădinițele din municipiul Petroșani. Petroșaniul este un oraș important, care se va dezvolta foarte frumos în viitor”, a spus Cătălin Ivan, directorul de marketing al companiei Dedeman.