Asfalt pe încă o stradă din municipiul Petroșani. Strada Șoimilor din municipiul Petroșani intră într-un amplu process de reabilitare. Avizul pentru începerea lucrărilor a fost emis iar investiția este realizată prin Programul ”Anghel Saligny”.
”Am demarat astăzi lucrările de asfaltare și modernizare pe str. Șoimilor, ultima din pachetul de străzi cuprinse în contractul de finanțare prin PNI “Anghel Saligny”. Sunt 23 de milioane de lei primiți din fonduri guvernamentale prin acest proiect, prin care am modernizat mai multe străzi din municipiul Petroșani. Prima din județul Hunedoara finalizată pe acest program guvernamental a fost str. Maleia. De asemenea, am asfaltat str. Slătinioara, iar pe cele 5 străzi din zona Turnului de apă, respectiv Bucegi, Cârjei, Mureșului, Depoului și Transilvaniei lucrările sunt finalizate în proporție de peste 70%”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
În acest moment în muncipiul Petroșani sunt în desfășurare o serie de obiective de investiții pentru a spori confortul cetățenilor.