Lucica Dina Muntean, despre dispariția arhivelor unor societăți din Valea Jiului. Parlamentarul PNL, Lucica Dina Muntean, solicită o anchetă pentru identificarea circumstanțelor în care arhivele unor societăți din Valea Jiului au dispărut sau au fost distruse. Angajații acestor societăți nu își pot reconstitui vechimea din cauza lipsei arhivelor. Este o problemă serioasă, ridicată în Parlament de senatorul PNL.
”Comunitatea din Valea Jiului și, probabil, și alte zone ale țării, se confruntă cu probleme grave legate de gestionarea necorespunzătoare a arhivelor unor societăți care au falimentat. În Valea Jiului, mai multe societăți care, în anii 2000, aveau aproape 10.000 de angajați, au dispărut din peisajul economic, lăsând în urmă o mare parte din forța de muncă pensionată. Acești foști angajați, în procesul de a-și revendica drepturile la pensie conform legislației în vigoare, se confruntă cu o problemă majoră: arhivele societăților respective, care conțin informațiile necesare pentru recalcularea pensiilor, fie au dispărut, fie sunt abandonate în condiții necorespunzătoare. Mai mult decât atât, lichidatorii judiciari desemnați la intrarea în insolvență a acestor întreprinderi, nu au gestionat adecvat arhivele, iar în unele cazuri acestea au fost chiar distruse. Acest lucru este nu doar o problemă administrativă, ci și o încălcare a drepturilor cetățenilor, iar în opinia noastră, poate constitui chiar și o faptă penală”, spune Lucica Dina Muntean senator PNL.