Lupeni: Dezvoltare sustenabilă cu fonduri europene. Dezvoltarea de care municipiul Lupeni se bucură în prezent se datorează în principal proiectelor care au fost implementare cu ajutorul fondurilor europene. Multe dintre acestea asigură un confort sporit cetățenilor. Aici vorbim despre infrastructură rutieră, medicală sau în ceea ce privește sistemul de învățământ din localitate.
Mai mult decât atât proiecte importante pentru municipiu au fost implementate cu ajutorul fondurilor guvernamentale.
”Fondurile europene și cele guvernamentale au fost, și sunt foarte importante pentru dezvoltarea municipiului Lupeni.
Mai mult decât atât Guvernul a venit în sprijinul administraților locale cu PNDL 1, PNDL 2 și prin Anghel Saligny. Dor prin acest proiect, Anghel Saligny, avem investiții de 10 milioane de euro. Mai mult decât atât în anii următori va intra un nou exercițiu financiar de aproximativ 7 miliarde de euro în ceea ce privește creșterea eficienței energetică a blocurilor și ne dorim ca și noi ca administrație să putem accesa bani prin acest proiect. Fără toate aceste fonduri municipiul Lupeni nu s-ar fi putut dezvolta într-un ritm așa alert”, a declarat Lucian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.
Echipa de specialiști din cadrul administrației locale de la Lupeni va continua scrierea de proiecte și accesarea fondurilor atât de necesare dezvoltări și pe viitor.