Anul școlar începe în condiții bune la Petroșani. Anul școlar 2024-2025 se apropie cu pași repezi. În acest sens primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a avut o întâlnire cu directorii de școli și grădinițe din localitate pentru a pune la punct ultimele detalii pentru debutul noului an școlar.
”Am avut o întâlnire cu directorii de școli și grădinițe din municipiul Petroșani. A fost o întâlnire în care am stabilit câteva lucruri legate de începutul noului aș școlar și de ce probleme mai sunt de rezolvat. Am stabilit împreună cu conducerea unităților de învățâmânt faptul că începem școala în Parcul Central Carol Schretter. Va fi în data de 9 septembrie, la ora 10:00. Toate școlile și grădinițele din municipiul Petroșani vor avea festivitatea de deschidere în Parcul Central Carol Schretter. Reluăm această activitate frumoasă care a fost suspendată din cauza pandemiei”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
Există totuși și un anumit discomfort pentru elevii Școlii IG Duca-sediul vechi și ai Colegiului Național Mihai Eminescu. Acesta este creat de lucrările de modernizare ale celor două unități de învățământ.
”Avem două situații punctuale, Școala IG Duca-sediul vechi și Colegiul Național Mihai Eminescu care sunt în lucrări de eficientizare energetică și copiii nu vor începe școala în sediile respective. Copiii de la IG Duca-sediul vechi, vor începe școala la Colegiul Dimitrie Leonida de dimineață, iar cei de la liceu vor merge după-amiază. Cei de la Colegiul Național Mihai Eminescu vor merge la Avram Stanca. Și-au făcut programul. În principiu, nu avem probleme la niciuna din școli. Școala va începe în cele mai bune condiții”, a mai precizat sursa citată.