Petroșani: Contract pentru reabilitarea energetică a mai multor blocuri de pe Strada 1 Decembrie 1918. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a anunțat semnarea contractului pentru reabilitarea energetică a blocurilor 85 și 89 de pe strada 1 Decembrie 1918 din Petroșani.
Proiectul, finanțat prin PNRR, include anveloparea clădirilor cu vată minerală, înlocuirea tâmplăriei unde este necesar și înlocuirea ascensoarelor. Scopul este reducerea consumului de energie și îmbunătățirea performanței energetice, contribuind la scăderea emisiilor de CO2.
”Astăzi am semnat contractul de execuție cu firma care va efectua lucrările de eficientiflzare energetică a blocurilor 85 și 89 de pe strada 1 Decembrie 1918. Acest blocuri vor fi reabilitate prin PNRR, iar lucrările cuprind anveloparea cu vată minerală, acolo unde este cazul se va înlocui tâmplăria și, de asemenea, ascensoarele vor fi înlocuite. Prin implementarea acestui proiect, consumul de energie va fi redus, fiind îmbunătățită performanța energetică a clădirii, contribuind totodată și la reducerea emisiilor de CO2”, informează Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.