Călin Petru Marian: ”Vă invit să susțineți echipa PNL Hunedoara, să construim împreună județul pe care ni-l dorim cu toții!”. Călin Petru Marian, candidatul PNL pentru Senatul României, a participat în această după-amiază la o întâlnire cu cetățenii din municipiul Hunedoara, unde a continuat seria de discuții directe cu locuitorii județului. În cadrul evenimentului, Marian a subliniat importanța sprijinului pentru echipa PNL Hunedoara, pledând pentru o viziune de dezvoltare liberală a județului.
“În municipiul Hunedoara am continuat în această după amiază seria întâlnirilor cu cetățenii. Vă invit să susțineți echipa PNL Hunedoara, să construim împreună județul pe care ni-l dorim cu toții! Hunedoara liberală înseamnă mai mult decât un slogan sau un concept. Înseamnă dezvoltarea mediului de afaceri, locuri de muncă bine plătite, inițiative legislative pentru creșterea nivelului de trai al tututor oamenilor, o infrastructură modernă, un sistem medical competitiv care să răspundă tuturor cerințelor, susținerea seniorilor noștri prin măsuri legislative corecte, dar și susținere pentru dezvoltarea zonelor rurale”, a declarat arată Călin Petru Marian candidatul PNL pentru Senatul României.
Acesta a evidențiat și angajamentul PNL pentru susținerea seniorilor prin măsuri legislative corecte, precum și pentru dezvoltarea zonelor rurale, asigurându-se că fiecare comunitate din județ va avea parte de atenția necesară. Călin Petru Marian a punctat faptul că o “Hunedoară liberală” reprezintă locul în care copiii și nepoții locuitorilor se vor putea întoarce, un județ prosper care să fie “acasă pentru noi toți.”
“Pentru familie, comunitate, țară!” a încheiat el, reiterând devotamentul său față de județul Hunedoara și față de valorile liberale promovate de echipa sa.