Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a participat la Gala Tineretului 2024, desfășurată la Ploiești, unde a anunțat faptul că Alba Iulia a fost desemnată Capitala Tineretului în anul 2026.
„Felicitări Ploiești pentru o Gală a Tineretului 2024 de excepție! Felicitări, Alba Iulia, Capitala Tineretului în 2026!” a precizat Natalia Intotero ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, evidențiind importanța acestui titlu pentru tinerii din România.
Ministrul a subliniat că tinerii din Alba Iulia preiau ștafeta de la gazdele din Ploiești, care și-au îndeplinit cu succes mandatul.
„Sunt tare mândră de realizările tinerilor ploieșteni și le doresc tinerilor din Vaslui spor la treabă pentru anul ce vine!” a mai adăugat ministrul.
Gala, organizată sub patronajul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Ploiești, a fost un eveniment elegant și dinamic, dedicat celebrării excelenței tinerilor din diverse domenii. Intotero a felicitat toți câștigătorii și a transmis un mesaj de apreciere dascălilor și părinților care susțin tinerii în parcursul lor.
„Voi, tinerii extraordinari, ne dați încrederea unui viitor bun pentru țara noastră! Felicitări tuturor câștigătorilor, în special lui Rareș Voicu, tânărul leader al anului 2024, un premiu nou începând din acest an, care recunoaște contribuțiile semnificative și impactul pozitiv asupra comunității”, mai spune ministrul Natalia Intotero.
Natalia Intotero a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea evenimentului, inclusiv autorităților locale, organizațiilor de tineret, caselor de tineret, voluntarilor și colegilor din Direcția Generală Tineret și Familie.
„Programul Capitala Tineretului demonstrează încă o dată că tinerii sunt motorul schimbării în comunitățile noastre și că au puterea de a transforma orașul și viitorul său prin implicare activă și viziune”, a concluzionat Natalia Intotero ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.