În această dimineață, la Academia Română, a avut loc un eveniment special cu ocazia Zilei Culturii Naționale, un prilej de a celebra contribuțiile remarcabile ale culturii române la patrimoniul universal și de a reflecta asupra moștenirii lăsate de înaintașii noștri.
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a susținut un discurs emoționant, subliniind importanța acestei zile pentru consolidarea identității naționale și promovarea valorilor culturale.
„Ziua Culturii Naționale ne oferă, în fiecare an, ocazia de a reflecta asupra moștenirii pe care înaintașii noștri ne-au lăsat-o și asupra modului în care o putem valorifica și transmite generațiilor viitoare”, a precizat Natalia Intotero ministrul Culturii.
Ministrul a evidențiat rolul esențial al culturii în dezvoltarea societății contemporane, subliniind că aceasta este un instrument crucial pentru coeziunea socială și pentru stimularea dezvoltării.
Ca ministru al Culturii, Natalia Intotero a reafirmat angajamentul guvernului de a sprijini măsuri și inițiative care să protejeze, promoveze și susțină cultura română în toate formele sale.
„Este datoria noastră să protejăm și să promovăm această moștenire, dar și să o adaptăm timpurilor noastre, astfel încât să rămână relevantă pentru generațiile viitoare”, a subliniat ministrul.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Academiei Române, iar ministrul a mulțumit Președintelui Academiei Române, Academicianul Ioan Aurel Pop, pentru invitația adresată Ministerului Culturii de a fi partener în acest demers cultural. De asemenea, Intotero a apreciat organizarea impecabilă a evenimentului, subliniind importanța colaborării între instituțiile de cultură și între toți actorii implicați în promovarea artei și culturii.
Ziua Culturii Naționale rămâne un moment de unitate pentru întreaga națiune, un apel la responsabilitate și la implicare activă în susținerea valorilor culturale care definesc identitatea românească.