
Călin Petru Marian, senator din partea Partidului Național Liberal, a depus astăzi o declarație politică în Senatul României, în care subliniază semnificația alegerilor din Germania și impactul acestora asupra întregii Uniuni Europene.
„Alegerile din Germania au fost câștigate de partidele pro-europene, iar acest rezultat reprezintă un semnal pozitiv nu doar pentru Uniunea Europeană, dar și pentru România. Participarea record de aproximativ 84% și încrederea cetățenilor germani în partidele istorice demonstrează o susținere fermă a valorilor democratice și pro-europene”, a afirmat senatorul PNL, Călin Petru Marian.
Senatorul a evidențiat faptul că victoria partidului CDU, din familia politică europeană a cărei parte este și PNL, reprezintă o oportunitate pentru România de a-și consolida parcursul pro-european.
„Ceea ce s-a întâmplat în Germania este un exemplu de mobilizare care ar trebui să ne inspire și pe noi, românii, mai ales că anul acesta vom avea alegeri prezidențiale”, a adăugat Călin Petru Marian.
În finalul declarației sale, senatorul PNL a subliniat importanța alegerilor din Germania ca un semnal puternic pentru consolidarea Uniunii Europene și pentru un viitor mai unit, mai coerent și mai sigur.
„Este momentul să urmăm acest drum!”, a încheiat Călin Petru Marian.