
Performanța în educație și sport a fost recunoscută și celebrată în cadrul unei noi ediții a evenimentului „OFL premiază excelența”, organizat de Organizația Femeilor Liberale din Deva și Hunedoara. Ajunsă la cea de-a VII-a ediție, această minigală a excelenței a adus în prim-plan eforturile și realizările unor femei remarcabile din județ.
În cadrul evenimentului, 11 doamne și domnișoare au fost premiate pentru contribuția lor în diverse domenii, alături de 5 eleve cu rezultate deosebite și 6 cadre didactice dedicate. Momentul festiv a subliniat importanța susținerii excelenței și recunoașterii muncii susținute din spatele acestor performanțe.
Printre invitații prezenți s-a numărat senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian, care a evidențiat rolul educației și al sportului în construirea viitorului comunității:
„Am fost cadru didactic, știu de ce sacrificii și muncă asiduă sunt însoțite aceste performanțe impresionante. Mă bucur să văd că Deva, județul Hunedoara și România, în general, au cu adevărat viitor!”, a declarat senatorul PNL, Călin Petru Marian.
Evenimentul a fost organizat sub coordonarea președintelor OFL Deva, Aura Lasconi, și OFL Hunedoara, Andreea Giorgiana Ardeleanu, cu sprijinul președintelui PNL Deva, Irinel Faur, și al subprefectului județului Hunedoara, Adrian David.
Senatorul Călin Petru Marian a reafirmat sprijinul său pentru inițiativele care promovează excelența și încurajează tinerii să își urmeze aspirațiile:
„Educația începe și se desăvârșește în familie, iar mai apoi se îmbogățește în școală. Voi continua să susțin astfel de proiecte care pun în valoare talentul și determinarea celor care, zi de zi, construiesc viitorul nostru”, a mai spus senatorul.
Gala excelenței a devenit deja o tradiție în județul Hunedoara, menită să recunoască meritele celor care contribuie la dezvoltarea comunității prin educație, perseverență și implicare.