
Senatorul PNL Călin Petru Marian a participat la dezbaterile din cadrul Comisiilor pentru Ape, Păduri, Pescuit și Fond Cinegetic, precum și din Comisia Economică, Industrii, Servicii, Turism și Antreprenoriat, privind Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2025. Actul normativ prevede măsuri din domeniul social și modificarea unor acte legislative.
Printre principalele prevederi ale proiectului se numără:
Înființarea unui Comitet interministerial pentru consolidarea capacității administrative a instituțiilor din domeniul asistenței sociale.
Posibilitatea organizării de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din centrele de servicii sociale destinate persoanelor cu dizabilități.
Reglementarea corelării între gradul de handicap și permisul de conducere auto, în cazul unor incompatibilități medicale.
Totodată, senatorul a participat la analiza măsurilor privind protecția clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale pentru perioada 1 aprilie – 30 iunie 2025 (energie electrică) și 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026 (gaze naturale).
„Aceste inițiative sunt esențiale pentru îmbunătățirea serviciilor publice și protecția consumatorilor”, a declarat senatorul PNL, Călin Petru Marian.
De asemenea, senatorul a fost prezent la ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților, unde au fost discutate aspecte legislative de interes național.