
Senatorul PNL Călin Petru Marian a susținut astăzi, în plenul Senatului României, o declarație politică în care a făcut un apel la responsabilitate și unitate, subliniind necesitatea de a apăra ordinea constituțională și de a combate orice acțiune destabilizatoare.
În contextul evenimentelor recente de la sediul Biroului Electoral Central, senatorul a condamnat ferm acțiunile partidelor extremiste, pe care le consideră o amenințare la adresa stabilității democratice a țării.
„Trebuie să rămânem uniți și să respingem cu fermitate orice încercare de anarhie. Soluția nu este haosul, ci o guvernare responsabilă, care să genereze locuri de muncă, investiții și stabilitate economică”, a declarat senatorul PNL, Călin Petru Marian.
Parlamentarul liberal a cerut tuturor actorilor politici să îndemne la acțiuni pașnice și civilizate, respectând ordinea publică și bunul mers al activităților zilnice. De asemenea, acesta a reafirmat angajamentul României pentru un parcurs pro-european, subliniind că stabilitatea politică este esențială pentru întărirea încrederii partenerilor strategici și pentru dezvoltarea economică a țării.
Declarația senatorului PNL vine într-un moment de intensificare a dezbaterilor politice și sociale, context în care apelurile la unitate și responsabilitate devin esențiale pentru menținerea echilibrului democratic.