
Senatorul PNL, Călin Petru Marian, a participat recent la ședințele mai multor comisii parlamentare, printre care Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat și Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală.
În cadrul acestor întâlniri, au fost dezbătute proiecte legislative esențiale pentru protecția mediului, modernizarea infrastructurii energetice și îmbunătățirea sistemului de sănătate.
Printre acestea se numără Ordonanța de Urgență nr. 7/2025, care corectează transpunerea Directivei Habitate, asigurând respectarea standardelor europene privind ariile naturale protejate. De asemenea, a fost analizată și OUG nr. 9/2025, care prevede măsuri pentru extinderea și modernizarea rețelelor de transport și distribuție a gazelor naturale.
„Implicarea activă în aceste comisii este esențială pentru a asigura un cadru legislativ eficient, adaptat cerințelor actuale, care să contribuie la dezvoltarea economică durabilă și la protejarea patrimoniului natural”, a declarat senatorul PNL, Călin Petru Marian.
Acesta a subliniat că va sprijini întotdeauna inițiativele care aduc beneficii directe comunităților și contribuie la dezvoltarea sustenabilă a regiunilor.