
Consiliul Județean Hunedoara și-a stabilit bugetul pentru anul 2025, punând accent pe investiții și dezvoltare. Potrivit administratorului public al județului, Costel Avram, majoritatea fondurilor sunt alocate proiectelor de modernizare, în timp ce instituțiile subordonate primesc sumele necesare funcționării.
În centrul planurilor pentru acest an se află două proiecte de anvergură: modernizarea Spitalului Județean de Urgență și implementarea sistemului de transport ecologic Green Line Valea Jiului.
”Sunt alocați bani pentru funcționarea instituțiilor subordonate Consiliului Județean, dar marea majoritate a fondurilor sunt direcționate către investiții și dezvoltare. În plus, se adaugă fondurile europene, finanțările prin PNRR, programul Anghel Saligny, precum și alte surse de finanțare naționale și internaționale.
Important este că am stabilit un buget. Ne-am fi dorit mai mult, fiecare și-ar fi dorit un buget mai mare – atât instituțiile subordonate, cât și administrația județeană –, dar, per ansamblu, discutăm despre un buget echilibrat. Acum vorbim despre un proiect de buget pe care președintele Consiliului Județean, împreună cu echipa sa, l-a elaborat. Urmează ca acesta să fie prezentat în cadrul Consiliului Județean, unde va fi dezbătut și aprobat.
Sunt convins că bugetul va fi aprobat în forma propusă de președinte. De obicei, se analizează atent fiecare capitol bugetar. Nu pot spune că am eliminat fonduri, dar am solicitat instituțiilor să gestioneze resursele mai eficient. Important este să prioritizăm investițiile esențiale.
De exemplu, în această perioadă dificilă, dacă inițial erau prevăzute cinci proiecte, acum realizăm două sau trei. Totuși, acțiunile culturale continuă. Nu pot spune că nu am făcut ajustări, dar am încercat să optimizăm cheltuielile. În bugetul pentru 2025, peste 60% din fonduri sunt alocate investițiilor.
Este adevărat că există unele dificultăți în ceea ce privește finanțarea unor proiecte sociale, cum ar fi alocațiile destinate copiilor, însă acest aspect nu este o noutate – nici în anii anteriori bugetul nu a fost acoperit integral de la început. Important este ca activitățile să continue și să găsim soluții pe parcurs”, a spus Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Care sunt cele mai importante investiții
Consiliul Județean Hunedoara continuă să investească în infrastructura sportivă și în sectorul cultural, elemente esențiale pentru dezvoltarea comunității.
”Toate sunt relevante, însă ne concentrăm pe proiectele care trebuie finalizate anul acesta. Printre cele mai semnificative se numără lucrările de modernizare la Spitalul Județean de Urgență și proiectul Green Line Valea Jiului, care include fonduri neeligibile considerabile. După cum am menționat și acum două săptămâni, în această dimineață am avut discuții cu constructorii, diriginții de șantier și proiectanții. Ne dorim ca proiectul să fie finalizat în august”, a mai spus sursa citată.
Cât este suma previzionată pentru acest buget
Consiliul Județean Hunedoara pune accent pe investiții și modernizare, cu un buget estimat la peste 700 de milioane de lei pentru anul 2025. Printre proiectele prioritare se numără modernizarea infrastructurii medicale, extinderea transportului ecologic și sprijinirea culturii locale. Administratorul public al județului, Costel Avram, a subliniat importanța acestor inițiative, menționând că autoritățile își propun să transforme Petroșaniul într-un centru cultural activ, în contextul schimbărilor economice generate de închiderea minelor.
”Estimăm un buget de peste 700 de milioane de lei. Joi va avea loc inaugurarea unei săli renovate, un eveniment prin care vrem să subliniem importanța acestor investiții.
În perioada următoare, vor fi lansate numeroase proiecte, finanțate din diverse surse. Consiliul Județean a alocat fonduri proprii pentru acestea. De exemplu, Sala de Sport din Petroșani a fost reabilitată, iar noi trebuie să continuăm să sprijinim astfel de inițiative. Am spus încă de la început că, după închiderea minelor din Petroșani, trebuie să transformăm acest oraș într-un centru cultural activ. De aceea, sprijinim atât instituțiile culturale subordonate Consiliului Județean, cât și asociațiile independente care organizează evenimente.
Nu facem altceva decât să continuăm o tradiție culturală pe care Consiliul Județean a inițiat-o și care trebuie să se dezvolte în continuare”, a mai explicat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.