
Senatorul PNL Călin Petru Marian subliniază importanța cabinetelor parlamentare ale Partidului Național Liberal în Valea Jiului, reafirmând angajamentul formațiunii politice față de această regiune cu un rol strategic în dezvoltarea județului Hunedoara.
”Suntem aici pentru a sublinia încă o dată importanța cabinetelor parlamentare ale Partidului Național Liberal. Vrem să arătăm că Partidul Național Liberal este prezent în Valea Jiului și este la dispoziția cetățenilor.
Odată cu această deschidere, am accentuat faptul că este esențial ca parlamentarii Partidului Național Liberal să fie prezenți săptămânal în Valea Jiului, deoarece această zonă are o importanță strategică pentru dezvoltarea județului Hunedoara.
De aceea, sunt aici astăzi, alături de dumneavoastră, pentru a dialoga în beneficiul și pentru dezvoltarea comunității din Valea Jiului. Am fost și voi fi prezent în această zonă, așa cum am fost de-a lungul întregii mele activități, atât ca prefect, cât și acum, în calitate de senator, pentru a sprijini soluționarea problemelor din Valea Jiului.
Aici, cu siguranță, se întâmplă mereu lucruri importante, oamenii sunt activi și fac tot posibilul pentru a contribui la dezvoltarea regiunii. Împreună cu colegul meu, Adrian Zvâncă, în calitate de consilier județean, vom face tot posibilul ca Valea Jiului să conteze în ecuația dezvoltării județului Hunedoara”, a spus senatorul PNL Călin Petru Marian, în cadrul unei conferințe de presă.
Unul dintre cele mai importante demersuri recente este votul privind finanțarea ajutorului de stat pentru Complexul Energetic Valea Jiului, în valoare de 800 de milioane de euro, până în 2032.
”În ceea ce mă privește, prin activitatea mea în comisiile de specialitate – fie că vorbim despre Comisia pentru industrii și servicii sau despre Comisia economică – mă implic activ în susținerea proiectelor esențiale pentru Valea Jiului. Chiar ieri, în cadrul Comisiei economice, am votat finanțarea ajutorului de stat pentru Complexul Energetic Valea Jiului, în valoare de 800 de milioane de euro, până în 2032. Această lege va asigura stabilitatea economică a complexului și va oferi credibilitate sectorului energetic din zonă.
La ședința comisiilor reunite au fost prezenți directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului, împreună cu președintele Consiliului de Administrație, domnul Dan Marinescu, care au oferit răspunsuri clare și detaliate la întrebările parlamentarilor și senatorilor. Apreciez profesionalismul echipei de conducere a complexului și eforturile depuse pentru modernizarea și dezvoltarea acestuia.
Un aspect esențial pe care vreau să-l evidențiez este faptul că, prin acordul PNRR, s-a impus ca toate industriile de stat să fie administrate de echipe de management profesioniste. Acest lucru s-a implementat și la Complexul Energetic Valea Jiului, prin desemnarea unei conduceri corporatiste, formată din specialiști care își asumă responsabilitatea pentru viitorul complexului, în baza unui plan de management bine structurat.
În perioada următoare, îmi propun să fiu prezent în fiecare unitate administrativ-teritorială din Valea Jiului – începând cu Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petroșani și Petrila – pentru a sta de vorbă cu cetățenii și pentru a identifica soluții concrete la problemele cu care se confruntă”, a mai subliniat Călin Petru Marian, senator PNL