
Senatorul liberal Călin Petru Marian a avut, recent, o serie de întâlniri în județul Hunedoara cu primarii și reprezentanții organizațiilor locale ale partidelor din coaliția guvernamentală din Hațeg, Răchitova, General Berthelot și Densuș. Discuțiile au vizat identificarea problemelor concrete cu care se confruntă administrațiile locale, dar și conturarea unor soluții sustenabile pentru dezvoltarea comunităților din zonă.
„Am fost mereu un susținător al dialogului direct cu autoritățile locale, pentru că doar așa putem înțelege cu adevărat nevoile comunităților. Fiecare localitate are provocările sale, dar și un potențial real care trebuie valorificat. Prin colaborare și printr-un efort comun, putem transforma aceste oportunități în proiecte concrete de dezvoltare”, a declarat senatorul PNL, Călin Petru Marian.
Parlamentarul PNL a subliniat, de asemenea, importanța unei cooperări strânse între reprezentanții administrațiilor locale și factorii decizionali de la nivel central. În opinia sa, doar printr-o astfel de relație deschisă și constructivă pot fi atrase fonduri și implementate politici publice eficiente, adaptate nevoilor reale ale cetățenilor.
„Sunt convins că doar prin dialog constant și cooperare putem construi împreună viitorul pe care oamenii îl așteaptă”, a concluzionat senatorul.
Întâlnirile fac parte dintr-un demers mai amplu de consultare a comunităților locale din județul Hunedoara, în vederea susținerii proiectelor de dezvoltare regională și creșterii calității vieții în mediul rural.