
Zilele Culturale Maghiare din Valea Jiului au debutat la Petroșani cu o expoziție de artizanat dedicată meșteșugului local și talentului femeilor din comunitatea maghiară. Evenimentul marchează o premieră în istoria sa de aproape 25 de ani: în 2025, festivalul va atinge un sfert de secol de existență, iar ediția din acest an se extinde pentru prima dată pe durata unei luni.
„Este un eveniment important pentru comunitatea maghiară din Valea Jiului – și nu numai. Este cu atât mai semnificativ cu cât, anul viitor, vom sărbători un sfert de secol de la prima ediție a acestui eveniment. În plus, este pentru prima dată când manifestările nu se întind doar pe durata unei săptămâni, ci pe o lună întreagă, cu un șir de activități organizate în toată Valea Jiului – la Petroșani, la Lupeni, la Petrila”, a declarat Kutasi Csaba, președintele UDMR Petroșani.
Programul cultural cuprinde spectacole de teatru, operetă, dansuri tradiționale și Balul Portului Popular, programat să aibă loc la Petrila. Deschiderea oficială, organizată la Petroșani, a fost marcată de o expoziție de artizanat realizată de membrele comunității maghiare, descrise de organizatori drept „foarte pricepute”.
„Avem, așadar, toate motivele să ne bucurăm. Ca de fiecare dată – și nu doar în ultima perioadă – comunitatea maghiară a demonstrat că este implicată și susține orice proiect, fie el local sau național, și așa va continua să facă. Este o bucurie pentru noi să simțim această apropiere din partea comunității pe care o reprezentăm. Este, de fapt, motivul pentru care muncim și din care ne tragem energia”, a subliniat Kutasi.
Președintele UDMR Petroșani a mulțumit și autorităților locale pentru implicare.
„Așa cum comunitatea ne sprijină pe noi, la fel și administrațiile locale sunt alături de comunitatea maghiară. Știți bine că, fără sprijin financiar, astfel de activități culturale nu ar fi posibile. Consiliul Local și Primăria Municipiului Petroșani, Consiliul Local și Primăria Municipiului Lupeni, precum și Consiliul Local și Primăria Orașului Petrila sunt alături de noi și ne-au sprijinit – ba chiar s-au implicat direct în organizarea evenimentului. Este un motiv de bucurie și de mândrie”, a mai precizat Kutasi Csaba.
Evenimentele vor continua în weekend cu un spectacol de dans popular autentic, organizat duminică, 26 mai, de la ora 19:00, la Teatrul „Ion D. Sîrbu” din Petroșani.
„Duminică, tot la Petroșani, va avea loc un spectacol de dans. Invit pe toți cei care iubesc folclorul autentic să vină și să se bucure alături de comunitatea maghiară. Vă promit, în mod solemn, că vor avea ce vedea”, a mai precizat Kutasi Csaba.