
Senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian, a transmis un mesaj de condoleanțe și admirație profundă la aflarea veștii trecerii în neființă a lui Mihai Leu, campionul care a scris istorie atât în box, cât și în raliuri, devenind o figură emblematică a sportului românesc.
„Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii în neființă a lui Mihai Leu, un adevărat simbol al curajului, perseverenței și excelenței sportive”, a declarat senatorul într-un comunicat public.
Cunoscut pentru spiritul său de luptător, Mihai Leu a devenit un model nu doar prin performanțele sale sportive, ci și prin modul în care a înfruntat cu demnitate și determinare o boală necruțătoare.
„Povestea sa nu este doar despre sport, este despre forța de a merge mai departe, indiferent de obstacole. Astăzi, îl plângem pe Mihai Leu, dar îl și onorăm pentru tot ce a însemnat, pentru tot ce a oferit acestei țări și pentru tot ce va rămâne – un exemplu de voință, pasiune și demnitate”, a mai transmis senatorul PNL, Călin Petru Marian.
În încheiere, senatorul hunedorean a adresat sincere condoleanțe familiei îndurerate și a subliniat că memoria campionului va dăinui: „Odihnește-te în pace, campionule! Nu te vom uita niciodată!”
Mihai Leu rămâne în inimile românilor nu doar ca primul campion mondial la box profesionist al României, ci ca un om care și-a trăit viața cu onoare și curaj.