
Municipiul Lupeni se apropie de finalizarea celei de-a șasea finanțări obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba despre proiectul „Îmbunătățirea eficienței energetice pentru imobilul situat în Lupeni, strada Aleea Liliacului, nr. 8”, o investiție menită să modernizeze infrastructura urbană și să crească nivelul de confort al locatarilor.
Primarul municipiului, Lucian Resmeriță, a anunțat că lucrările au avansat semnificativ și că obiectivul de investiții se apropie de momentul recepției finale. Proiectul, în valoare totală de 7.218.639,85 lei (TVA inclus), presupune atât lucrări de reabilitare termică, cât și modernizări importante ale rețelelor interioare și ale sistemelor tehnice ale clădirii.
Lucrări ample pentru eficiență și sustenabilitate
Printre intervențiile majore executate se numără:
reabilitarea termică a anvelopei opace și a fațadei vitrate;
modernizarea instalațiilor termice, electrice și sanitare;
execuția unei noi șarpante;
lucrări de hidroizolație și protecție;
amenajarea trotuarului de gardă;
montajul de echipamente tehnologice și funcționale (sanitare, termice, electrice);
instalarea unui sistem fotovoltaic pentru producerea energiei regenerabile.
Un pas înainte pentru sustenabilitate urbană
„Această investiție este un nou pas spre un Lupeni mai eficient energetic, mai verde și mai pregătit pentru viitor. Continuăm dezvoltarea comunității noastre cu fiecare proiect implementat prin PNRR”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
Proiectul vine în completarea celorlalte inițiative derulate de administrația locală în domeniul eficienței energetice, contribuind la reducerea consumului de energie, scăderea emisiilor de carbon și creșterea calității vieții pentru cetățeni.