
Municipiul Lupeni marchează startul unui proiect important pentru comunitate. Primarul Lucian Resmeriță a anunțat demararea lucrărilor la proiectul „Eficientizarea energetică – Liceul Tehnologic Lupeni, Corp 2”, finanțat prin Programul Regional Vest.
Investiția vizează îmbunătățirea performanței energetice a clădirii, printr-o serie de lucrări complexe, menite să reducă substanțial consumul de energie și să ofere condiții mai bune elevilor și cadrelor didactice.
Printre intervențiile prevăzute se numără termoizolarea fațadelor, a mansardei și a planșeului podului, înlocuirea tâmplăriei cu una performantă din punct de vedere energetic, realizarea de tavane false, refacerea finisajelor interioare și a pardoselilor, pentru a permite introducerea sistemului de încălzire prin pardoseală. De asemenea, vor fi instalate panouri solare și sisteme de iluminat eficiente, cu reglaj adaptiv.
Proiectul mai prevede instalarea de sisteme individuale de recuperare a căldurii, pompe de căldură, precum și refacerea completă a instalațiilor de încălzire, apă, canalizare și sanitare.
„Este o investiție esențială, care va transforma radical condițiile din această unitate de învățământ. Ne dorim școli moderne, sigure și eficiente energetic, iar acest proiect reprezintă un pas important în această direcție”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare, iar valoarea totală a lucrărilor se ridică la 16.492.302,93 lei.
Aceasta este una dintre cele mai ample investiții în infrastructura educațională din Lupeni, cu un impact semnificativ asupra comunității locale.