
Senatorul PNL, Călin Petru Marian, a transmis un mesaj de apreciere cu prilejul Zilelor Orașului Geoagiu, eveniment desfășurat în acest sfârșit de săptămână.
„Am avut bucuria să particip la Zilele Orașului Geoagiu, un eveniment care ne reamintește cât de importantă este implicarea activă în viața comunității”, a declarat parlamentarul.
Acesta a felicitat organizatorii și pe primarul Ovidiu Vlad pentru modul în care a reușit să aducă împreună locuitorii, păstrând tradițiile și spiritul local.
Călin Petru Marian a subliniat că astfel de momente contribuie la întărirea legăturii dintre cetățeni și administrația locală, fiind esențiale pentru consolidarea comunității și pentru construirea unui viitor mai bun.
„Geoagiu este un oraș cu potențial și cu oameni valoroși – iar acest lucru s-a simțit din plin în aceste zile de sărbătoare”, a adăugat senatorul PNL.