Senatorul PNL Călin Petru Marian atrage atenția asupra necesității urgente de modernizare a Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI), platforma Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), care în prezent generează dificultăți majore pentru personalul medical și pacienți.
„De ani de zile, medicii de familie și furnizorii de servicii medicale semnalează probleme majore de funcționare ale acestui sistem — blocaje, erori, timpi pierduți, birocrație inutilă. Toate acestea afectează atât activitatea medicilor, cât și pacienții, care ajung să suporte consecințele unui sistem informatic învechit. Am solicitat ministrului Sănătății să precizeze dacă se are în vedere înlocuirea completă a acestui soft sau modernizarea sa, precum și care este termenul realist pentru a avea, în sfârșit, un sistem informatic funcțional, sigur și eficient”, spune Călin Petru Marian, senator PNL.
Întrebarea oficială adresată ministrului Sănătății subliniază urgența digitalizării în domeniul sănătății, iar specialiștii speră ca aceste demersuri să conducă la un sistem informatic modern, care să eficientizeze activitatea medicilor și să reducă birocrația pentru pacienți.
De cealaltă parte, în această dimineață, CNAS a anunțat că platforma va fi modernizată.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) îi asigură pe pacienți și pe furnizorii de servicii medicale că platforma PIAS rămâne funcțională până la înlocuirea, în anul 2026, cu un sistem modern, sigur și accesibil. Noua platformă în curs de dezvoltare va avea o arhitectură informatică modernă și funcționalități superioare celor actuale, inclusiv conectivitatea și interoperabilitatea cu alte sisteme informatice din sănătate.
Modernizarea și redimensionarea platformei informatice administrate de CNAS se realizează cu fonduri europene, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Timpul nu iartă, mai ales în tehnologie. Platforma PIAS a fost un proiect de pionierat în ceea ce privește informatizarea sănătății și asigurarea unui cadru unitar pentru gestionarea celor peste 18 milioane de beneficiari ai sistemului public de sănătate. Vechimea considerabilă, numărul crescut de utilizatori de la an la an, numărul crescut de solicitări informatice efectuate simultan, volumul uriaș de date integrate sunt doar câteva dintre elementele care ne arată că acest sistem și-a atins limitele și nu mai poate ține pasul cu nevoile și așteptările pacienților și furnizorilor de servicii medicale. La CNAS lucrăm la proiectul noii platforme informatice, care vine cu vești bune pentru utilizatori, atât din perspectiva asigurării unui mediu prietenos și accesibil, cât și în ceea ce privește digitalizarea documentelor conexe actului medical, ceea ce înseamnă mai mult timp câștigat pentru sănătate. În paralel, menținem funcțională platforma actuală, pentru a garanta continuitatea acordării serviciilor medicale și a medicamentelor pentru pacienți”, a declarat președintele CNAS, conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan.
Modul de implementare, funcționare și administrare a celui mai complex sistem informatic din România, Platforma Informatică Asigurărilor de Sănătate (PIAS), a constituit tematica unui audit al performanței la CNAS, realizat de Curtea de Conturi pentru perioada 2000 – 2024. Recomandările raportului de audit au validat decizia conducerii CNAS de a proiecta și realiza un nou sistem informatic.
Odată cu dezvoltarea acestei noi platforme, CNAS își consolidează capacitatea instituțională de a gestiona o infrastructură digitală cu impact direct pentru milioane de cetățeni și zeci de mii de furnizori de servicii medicale.