Senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian, susține că reforma pensiilor speciale trebuie realizată „temeinic, în baza motivării deciziei Curții Constituționale, nu după zvonuri, interpretări sau presiuni politice”. Într-o declarație publică, liberalul a subliniat că Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va accepta „soluții grăbite sau compromisuri care ar însemna cedări pe punctele esențiale ale reformei”.
„Această reformă nu este și nu trebuie să fie un exercițiu de imagine al vreunui partid, ci un demers asumat de întreaga Coaliție, în interesul României”, a transmis senatorul Călin Petru Marian.
El a criticat atitudinea PSD, pe care o acuză că „încearcă să inducă ideea că pierdem bani din PNRR”, precizând că adevărata urgență este ca Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să emită rapid avizul asupra formei finale a legii.
„Reforma pensiilor speciale nu se face sub amenințare sau șantaj politic, ci prin responsabilitate și echilibru. PNL și premierul Ilie Bolojan rămân consecvenți: o Românie serioasă are nevoie de reforme reale, nu de ajustări dictate de interese de grup”, a mai afirmat senatorul liberal.
Declarația vine în contextul dezbaterilor tot mai intense privind forma finală a reformei pensiilor magistraților, un subiect esențial pentru îndeplinirea jalonului asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
