Parângul a oferit astăzi iubitorilor sporturilor de iarnă o zi perfectă pentru schi. În zona Căsuța din Povești, zăpada este foarte bună, iar soarele a făcut ca experiența să fie una de neuitat pentru turiști și localnici.
„Suntem în Parâng, mai exact în zona Căsuța din Povești. Este o vreme superbă, iar zăpada este foarte bună. Lumea este la schi, iar copiii învață să schieze pe bandă. O zi superbă de schi în Parâng astăzi. Soarele este extraordinar, iar pârtiile sunt foarte bune”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, într-un live pe Facebook.
Și cunoscutul sportiv Tomi Coconea a apreciat condițiile de pe pârtii.
„Este minunat pe vremea aceasta, la altitudinea de aici. Este primul weekend cu vreme bună, iar pârtiile sunt excelente. Pântea sus este bătută, jos la fel. Este un weekend de vis în Parâng”, a spus Tomi Coconea.
FOTO: Captură video Tiberiu Iacob Ridzi

