Guvernul condus de Ilie Bolojan a adoptat astăzi o ordonanță de urgență prin care se menține reducerea de 50% a impozitelor locale pentru locuitorii din Munții Apuseni, zonă recunoscută oficial ca defavorizată încă din anul 1996. Anunțul a fost salutat de senatorul PNL Călin Petru Marian, care a subliniat importanța măsurii pentru comunitățile montane.
Potrivit actului normativ, reducerea se aplică locuinței de domiciliu și terenului aferent, precum și unui mijloc de transport, la alegerea contribuabilului. Sunt excluse însă clădirile utilizate pentru desfășurarea activităților economice.
În cazul contribuabililor care au achitat deja impozitele pentru anul 2026, ordonanța prevede compensarea sau restituirea sumelor plătite, astfel încât măsura să nu genereze nedreptăți. Executivul a ales calea ordonanței de urgență tocmai pentru ca prevederile să intre imediat în vigoare și pentru a permite includerea sumelor necesare compensărilor în bugetul de stat.
„Guvernul dovedește încă o dată că susține oamenii care aleg să rămână în munte, să muncească și să țină vii comunitățile locale”, a transmis senatorul Călin Petru Marian, apreciind că menținerea facilităților fiscale este esențială pentru stabilitatea și dezvoltarea zonei Apusenilor.
